Cândva priveam întreaga lume
De pe-un piedestal înalt,
N-aveam pe conștiință urme
Și nu credeam că am să cad.

Lumea în palma mea stătea
Și părea să-i placă.
Dar timpul tot o clătina
Și-a doborât-o îndată.

Nu-mi era teamă de-ntuneric,
Căci în lumină trăiam.
Și-n al vieții mele generic,
Nemuritor eu eram.

Puteam să-nving în orice bătălie
Căci suflet transparent aveam.
Cu un surâs plin de gingășie,
Răutatea oricui topeam.

Pluteam și simțeam liniștea,
Care din suflet îmi izvora.
Și cât de dulce era visarea,
Visam și... îmi plăcea.

Am fost copil și-a fost frumos,
Inima-mi râdea neliniștită.
Zâmbeam și fără de folos,
Acum e doar tristețea nemărginită.