Tremură apa când vocea ridici
Și cursul normal printre pietre-mpiedici,
Tremură văzduhul când privirea ta
E tristă,pierdută,departe,undeva.
Plânge și cerul când plângi și tu,
Ar vrea să răsară un soare,dar nu...
Nu poți să zambesti,natură moartă,
Dar viața e scurtă,zâmbește odată.
E toamnă acum și cad frunzele moarte,
Nu te lăsa furată de miile de șoapte.
Și plouă,e frig,fulgeră,tună,
Furată de gânduri,durerea-ți răsună.
Dar ști și tu,nu doare trădarea,
Nu doare atât de tare cât doare iertarea.
Cad în zbor iluzii furate,
Triste,pierdute și veșnic trădate,
Cad stropii încet pe geamul cel rece,
Obrajii sunt umezi,durerea nu trece.
Și au înghețat și crengile pustii,
Nu mai e vară,cum zâmbeam,nu mai stii.
Amintiri îngropate în pământ,păcat,
Trupul zace aruncat,alături...
Alte trupuri cu același handicap...