În marea ochilor albaștri
Ce adesea valuri dau afară,
Zărind în adîncimi doi aștri,
Ea a căzut întîia oară.

Căzînd furtuni dezlănțuit-a
În marea ce se înfioară,
De valuri lacome înghițită
A fost atunci întîia oară.

Purtată s-a lăsat în voia
Iubirii undelor albastre
Înspre abis, voind să afle
Secretul celor două astre.

Însă în palma ei... acestea
Au strălucit ultima oară,
Furtuni stîrnind în ochii albaștri,
Valuri ce au aruncat-o afară.

De atunci stă singură pe țărmul
De mare neagră și pustie
Așteaptă tristă si uitată,
Cei doi luceferi să învie