Þi-am aflat de ieri secretul
Ce în suflet se zbătea,
Și ți-am desenat portretul
Să poți privi inima ta.

Chiar și în portret tot bate
Căci stau eu în fața ei.
Câte zâmbete deșarte,
Ai afișat fără să vrei.

Dar negarea ta de sine
Te-a distrus într-un final,
Ce trist, să mă iubești pe mine
Iar eu să nu am habar.

Cu atâta neputință
Apăreai în drumul meu.
Gol și fără conștiință
Mă lăsai să plec mereu.

Crud în fapte și-n priviri,
Când înăuntrul tău tot țipă.
Fals, dar dornic de-mpliniri,
Cu cea care-ți e sortită...

Degeaba iubirea-i în veci
Când unirea ne desparte,
Cel mai bine e să pleci,
Căci mai departe-i mai aproape!