mi-a plăcut întotdeauna să cred
că dacă mă plimb fără rost
sunt cel mai singur om
trecător pe o stradă pustie
pavată cu privirile tale mărunte

de la o fereastră, de undeva, se aude un pian
aș vrea să cred că cineva apasă clapele
doar pentru mine și-atunci
sunt cel mai trist om
care a trecut vreodată pe străzile acestui oraș
mergând atât de încet
că îl ajung durerile anilor tăi