Nu sunt niciodata singur, din cand in cand, vintul, m-asculta cantand.
Printre flori ma avant, ma bucur de culori, de vise si uneori de pierdute comori.
As vrea sa las in urma ceva din care sa se infrupte generatii, ceva care sa le aduca in suflete pacea, dar nu posed nimic din ce iar putea incanta.
Nu am pornografii in biblioteca din inima mea, nici nu cunosc secretul "placerii" de a te droga.
Sunt un om simplu, fara de care se poate orice, mai grav e daca nu pui un timbru pe 0 scrisoare spunea cineva.
Ma rog sa fiu bland, pot sa spun chiar ca sunt, ca o aripa de fluture-n vant.
Iata o doamna toamna, imi singereaza dorul de viata infipt in pamant.
Ma rog din nou in gand, sa mai astepte-un pic, sfarsitul meu plapand. Mai am de spus atatea despre un adevar sinucis, despre fantana din ochiul cerului inchis, sau despre oglinda ce pastreaza un chip, chiar si dupa ce, acesta s-a stins.
Pasesc destul de des printre umbrele trecutului; imi place: sa beau aceiasi apa rece, care tremura la bataile aceluiasi invechit clopot!
sa simt in mine revarsarea unor ploi care mi-au dat sangele-n clocot,
sa caut tot mai adanc, urmele stramosilor mei sub al cailor ropot.
Intr-o zi, poate voi imparti pustia cu SF.Ioan Botezatorul si voi avea puterea sa aduc la judecata minciuna, pentru a o condamna la adevar.

E.E.