N-am somn, gândesc aiurea...
Nici eu nu știu la ce...
Prin întuneric văd pădurea
Ce-n orizont ajunge pân’ la cer.

Din pat, prin geam, privirea
Admiră-acum orașul
Ce-i luminat puțin. Lucirea
Stelelor și-a lunii cresc mirajul.

Un pâlc de nori ascunde
Luna și trei stele...
În rest, senin e cerul. Cum de
Nu plouă și nu se văd umbrele?

Îmi amintesc ziua, ieri...
Cu gheață a plouat...
Nici mașini, nici câini și nici hingheri...
De parcă ploaia totu-a măturat.

Las amintiri în urmă...
Mă minunez din nou.
Luna-ntunericul îl curmă ...
Plină, asemenea-i unui erou.

Ca-n multe nopți cu lună
La fel fac... însă-acum,
Tot treaz sunt, fără nici o brumă...
Nici casă, nici prieteni... doar un drum.

Cum Domnul luminează
Cu luna, noaptea grea,
Îmi dă mereu speranță trează...
El va-mplini ce-a scris pe fruntea mea.

Zadarnic omul cată
Să-și schimbe soarta sa
Intrând prin dos, pe altă poartă...
Va fi precum vrea Domnul, doar așa.