E un vis neîmplinit ce-mi răscoală mintea
Cu un sunet amorțit ce-mi deschide setea
De fericire, dar aud pianul cum plânge
Asta mă-nfioară și-mi curg lacrimi de sânge
Iar ochii mi se-nchid, mă văd singur într-un parc
Petala străpunsă de săgeata unui arc
Îmi taie privirea, acum rămân neclintit
E un cadru ireal de ceață risipit.

Sunetul continuă să mă amețească
Visul încet încet dă să se risipească
Dorul de fericire mă cuprinde, oftez
Și-atunci cu degetul un curcubeu desenez
Și-l privesc, aducăndu-mi aminte de culori
Care îmi deschideau sufletul de multe ori
Acum doar pete negre se-avântă spre mine
Creând doar versuri triste îmbibate-n rime.