Saracii bătrani, bunii nostri sărmani.
Cum trec vlăguiti de poveri
Pe umerii lor parca sute-s de ani
Istorii din veac apasati de dureri.

Si totusi pe chipul lor bland si bolnav
Tineretile lumii sunt vii si neșterse.
Un trup istovit intr-un palton de postav
Povestește-ntamplari cu miri si mirese.

Si din chinul lor muribund, tanguios,
Gasesc puteri de-a pasi mai departe,
De-a sustine pe altii, de-a rade frumos,
De-a vorbi detasați despre moarte.

De unde au Doamne, acesti muritori
Tării ancestrale in bratele lor?
Cum pot îndura grave-ntamplari
Batranii ce atseapta fii in pridvor?

Ei refuza sa creada ca-n ultimii ani
Dintre-ai lor nimeni la ei n-a venit
Că nici un rand de scrisoare,
O veste măcar, demult n-au primit.

In sine isi spun ca nimic nu-i real
Si ca ieri ai lor la ei au venit
C-au adus si un doctor de la spital
Sa le vindece trupul de ierni viscolit.

Că vistiernicii tarii le-au marit suta de lei -
Pensia lor pentru o truda amara,
Toate acestea si le spun – cu toate ca ei,
N-au un șfanț pentru masa de seara.

De unde au ei, precum pulberi stelare,
Energii tăinuite prin care scapa cu viață
Din fiece zilnica rea intamplare
De orice jignire primita in față?

De unde atata tarie de-a fi inca vii
Cand pătimirile lumii intr-una ii lupta?
Cum pot indura adanci tragedii
Batranii uitati pe-o plavie-abruptă?