ÃŽmi miros degetele a fum
Și mâinile a moarte
Unde-a plecat subit atâta uitare?

Sfâșiat de-o durere din vis
Un zâmbet fortat se șterge încet
Căzând într-un abis mut.

Furie mocnindă pentru tot ce a fost
Pentru tot ce am avut și mi s-a luat
Pentru tot ce meritam și nu mi s-a dat
Furie mocnindă pentru noi doi
Pe mine c-am plecat
Pe tine că m-ai lasat
Pe soare c-a apus
Pe ploile care s-au scurs…

Cu prea plin mă plimb pe stradă…
Și e liniste.
Nu mai aud decât umbra pașilor mei
Călcând cimentul din fața casei tale
ÃŽntr-un demult uitat
Când eram doi copii.
Ne priveam și cerul se deschidea
Am crescut mari și-am învățat cuvinte
Cuvinte care despoaie, golesc și micșorează
Care nu mai pot spune ce spunea tăcerea…

Ascult tăcerea, melodia mea preferată.

Ești ravisantă –
Aceeași melodie, într-același context
Aceeași poezie, același apus

Fă patul și vino după mine
Să-l răvășim din nou
Azi vreau să mă ții în brațe și să mă minți frumos…