lasă-mă să stau liniștit în hârbul ăsta de mașină
îi spuneam hidrei cu douăzeci de capete
de pe marginea drumului
lasă-mă să-mi găsesc un locșor călduț și confortabil
între coapsele memoriei colective sau
poate în budoarul proprietăresei de bordeluri
să nu mai aud uruitul strident al deșeurilor
să nu mai aud gâlceava pachidermelor cu nume sonore
ridiculizând asistența și opinia publică
numai așa mai pot respira în voie prin plămânii nevăzători
numai așa mai pot crede că soarele este o bilă de sticlă colorotă
(vă mai amintiți?)
cu care se jucau copiii pe asfaltul incins în după amiaza
vestitorului de ploaie
simt în tălpi oboseala și greața omului modern
și iluzia de bine ca o incizie între omoplati
maratonul interminabil al furnicilor spre țara soarelui răsare
puterea tămăduitoare a laserului ascuns în liniștea atotstăpânitoare
cu gust de bergamotă
azi chiar nu am chef să fac nimic
și oricum crezi că merită să mai faci ceva
îi spuneam hidrei de pe marginea drumului
sunt doar o valiză mare și jerpelită prin care mai cotrobăie
din când în când
femeile cu sindrom premenstrual