Demult
când încă învățam să dau din aripi
credeam că e de ajuns să vrei
și cerul te va susține în plutire
dar era demult
când mai puteam spune stelelor
durerea din inimă
și zorilor speranța din suflet...
atât de demult încât
mi-a albit dorința de zbor!

Undeva
unde credeam că florile
au viață veșnică
acum miroase a iarnă
și a ingheț...
nu mai pot fi altceva
decât un bătrân om de zăpadă
ce așteaptă primăvara!

Cândva
v-a veni...
și nu stiu dacă povara
e repetabilă.