știu că lumea e o dimineață
când îți spui e prea târziu
o zi când plouă mărunt și tragi jaluzelele
aprinzi veioza și ea devine un soare mic și al nimănui
(un fel de rânjet acoperă cerul nici n-ai curaj să privești înspre el)

o limuzină de lux în care ți-ai dori să aprinzi un carpați fără filtru de timișoara

apatie lumină tăcere
liniștea
apoi
un urlet în semiîntuneric
oameni câini gâze poeți prozatori săraci țigani
gândaci lei girafe elefanți
și iar oameni(ăștia par din ce în ce mai mulți)
o menajerie întreagă

e ca blocurile alea construite prin anii ‘80 în ungheni(un sat de prin ardeal)
blocuri cu 4 etaje și cu wc în curte

știu că lumea e acolo unde respir transpir inspir uit să expir
(un fel de rânjet acoperă cerul nici n-ai curaj să privești înspre el)
o mulțime de amănunte care odată cu trecerea timpul devin obsesii
un loc gol sau poate un azil de noapte

în coșul pieptului teama

stingem veioza
și lumea
cinema paradis