În fiecare zi port aceeași poveste
atârnând de lobul urechii
- o perlă
din învelișuri de clipă peste clipă -
cuvânt peste cuvânt
ce fug și se întorc precum berzele la iernat,
deasupra casei în care ne țesem
pletele tăiate de cu seară, crescute peste zi
și-n care pun la păstrare, în cămară,
lacrimile și suspinele la borcan -
magiun de alean, decoct de așteptări, tinctură de nu-mă-uita

Din când în cândne mai slăbește demonul răbdării
și îmi aud din nou cordul
ca-n răsuflarea unei cochilii cuminți
- flux-reflux, val spălând după val
același chip de sfinx
mutat din deșert în ape mai calde

dacă totu-i un joc,
cu fiecare strigându-și mesajul în eter,
poate ar fi mai simplu să strângem mâinile
așa cum un părinte își poartă copilul prin bezna din noapte.