Uneori la viață
mă gândesc ca la o pungă
cu aripile împiedicate
de niște crengi

Prea des însă
ezit,
ezit să semnez
acest formular
pentru descătușare.

Polițistele aveau picioarele
deschise,
soarele le inspecta
de fum de țigară
arsă de-o ezitare.

Ezit
ezit să semnez.

Aștept – mi-e rușine
să zic – aștept
un parfum
să fuzioneze
cu mine.

Ytra Xamb,
vino să mă iei de la poliție,
mi-e o frică teribilă
să-mi semnez condamnarea la viață
la paradis,
vino să mă tractezi,
epavă printre letargii,
și ezit, Doamne,
să-mi semnez
condamnarea la perfecțiune,
o, Doamne, ezit
și oare de ce?

P.S. Vino, Ytra,
să polizezi ca pe diamante
bucățile de zahăr,
diamante în sângele meu,
să le pui ca rufele la uscat,
stele pe cer,
cerul
gurii,
cerul
vieții mele.
„Pe mine mie redă-mă”.