Poveste trista va spun acum,
Nu ma intrebati cand si cum,
Caci daca n-ar fi fost adevarat,
Nici eu n-as fi aflat.

Traia odata intr-un sat,
Intr-un sat indepartat,
Un om singur singurel,
Mai hazliu,mai batranel.

Statea vesel ziua toata,
Admira cum ratele inoata;
Pana si dupa fluturi fugea,
Dar,saracul,nu-i ajungea.

Cum se bucura copilul de-o jucarie,
Asa se bucura si el de natura vie.
Dar cand seara se asternea,
Copilul din el disparea.

Parca nici nu era el,
Ci un alt batranel.
Unul posomorat si-ncruntat
Si pe viata suparat.

Se punea la geam si astepta,
Cu privirea in zare se uita.
De la 12 noaptea,cand suna clopotelul,
Pana dimineata isi astepta nepotelul.

Trecut-au multi ani de cand a plecat,
Nepotul lui cel drag si alintat.
Lumina ochilor acelui batranel.
Noaptea trist si ziua vesel era el.
Pentru ca timpul sa scurteze, A incepu sa picteze. Peisaje frumoase si pline de mistere. Cand le vezi,lumina ochiilor iti piere. Au trecut multi ani de cand am auzit, Sa cred povestea aceasta nici mie nu mi-a venit: Dar daca treci sub geamul lui si-auzi cum plange, De mila si de durere,inima ti se frange.