Când albe se deschid spre dimineți
Înrourate florile de măr
Eu aș dori, iubite, să mă înveți
Că dăinue în ele primul adevăr!

Când iarba crește tot mai mult înaltă
Însingurând statuile din lut
Eu aș dori, iubitul meu, odată
Să îmi desvălui doar gândul ce-a durut...

Și dac-acesta, încolțind mărunt
N-o mai lega și trece în lăstare
Aș mai dori ca liniști câte sunt
Să-nvăluie aevea statuia ce mă doare...