Când nopțile aduc vremelnicia
Dorinței risipite în păcate,
Prin colbul ridicat, lăsat în spate
Își poartă, vântul rece, silnicia.
Se năruie sub orice adiere
Iatacurile, viselor popas.
Un biet stingher, un câine de pripas
Cerșind oricui, pe drum, o mângâiere.
Fără sfială, zorii îl alungă;
Stăpâna efemeră-și toarce tihna,
Amantă de un ceas. Lui, neodihna
Îi este așternut și loc să plângă.

Schilavă umbră rătăcind prin viață,
Adormi sperând o nouă dimineață.