Þie îți place ce-am ajuns ?
Eu ... plâng în fiecare seară
Și mă urăsc pe mine
Nu am puterea să mă deschid .

Lacrimi îmi declanșează mecanismul ruginit deja
Al unui creier prea puțin irigat cu sânge
Ale unei judecăți prea simpliste
Pentru lumea asta ...

Și atunci te întreb :
Îți place să mă chinui așa doar pentru că mă iubești ?

Mi-ai acaparat toate visele și speranțele
Ca un ciclon în plină desfașurare
Și le-ai distrus ...
Ironic , tot tu îmi spuneai că
Speranța moare ultima

Experimentam emoții și dăruiri diferite
Și eram sigură că nimeni nu le cunoscuse
Până atunci ...
Aveam să devin un Cristofor Columb al sentimentelor

Unde m-am rătăcit ?

M-am rătăcit în iubirea mea pentru tine
Și am rămas îngropată acolo
În noroiul mlăștinos al neputinței
Cum ar putea să-mi fie principiu ideal de existență
O iubire bolnavă ?