uneori îmi vine
să închid puroiul
să nu mai sângereze
trotuarele
să spele ploaia
vina din ochi
să nu mă mai privească
pruncii însetați
azi am închis ochii
a câta oară
o mână a stat întinsă
în fața mea
am mers mai departe
mi-am închipuit că toți copiii au o mamă
undeva
și brațe pentru legănat

în clipa-n care-ți scriu
încă un copil moare de foame
un bătrân e uitat între pereții casei
o mamă renunță la viață

s-a mai scurs un minut
încă unul

suntem vinovați ioana
ne-am îndesat într-un sac de egoism
construim
scriem
cu detașare

ioana
încă un copil...

o să spui
renunță la tine
aruncă-te în cristelniță
să te naști iar
fără vină

m-aÈ™ albi cu mirul pruncilor ioana
și aș iubi
fără diferență

dar puroiul continuă să curgă
ploile nu ajung
pentru o viață de om

și încă unul...