îmi vine să ucid timpul
avid să înghită clipele vieții,
erori ale orologiului defect,
scăpat de sub control,
alergând persiflator
pentru că-și permite...
doar e Timpul,
mâna dreaptă a destinului,
dușmanul eludat al Universului transcendental
ce sfidează empiricul,
vals dezavuat al meditației lăuntrice.

privesc în oglindă
chipul schimonosit de timp,
în trecerea lui alertă,
ca o simfonie surdă, nebună,
a celui ce-a compus-o
auzindu-și viața răcnind
când moartea bate la ușă
pam pam pam paaammmm!

zâmbesc...
lumina din ochi e aprinsă
de lujerul sufletului veșnic