Stăm cu sori artificiali
Agățați în colțul unei gene,
Așteptând o furtună sau tornadă
Să ne trezească peste mâine,
Să plângem lacrimi de zahăr,
Să respirăm doar într-un timp
Și desenăm cu țipete frânte
Lumea pătrată cu beteala aurie.

Ne ridicăm ochii din asfaltul amar
Cu scobitori furate de la muzeul din colÈ›,
Care-și vinde operele și pune în loc
Omuleți ridicoli cu trupul-castană
Și membrele stupide din scobitori expirate.

Privim un cer cu parfum de copil
Din care nu contenesc să coboare
Șiruri de vulturi care și-au pierdut
Nostalgia înălțimii într-o coajă de nucă.

Suntem copiii unor ani
Cu suma cifrelor – număr prim.
Glorios mai e în noi doar un zâmbet,
Arborat nonșalant în timp ce sărim
Într-un picior luxat dinspre ieri către mâine,
Căci azi e banal, azi e normal, azi e ciudat,
Dormim peste azi, visăm către sud.
Suntem copiii unor ani
Cu suma cifrelor – număr prim.