„Suntem cu toții vinovați
De-a țării tristă stare...”
Spunea cel mare dintre frați
În sala de-adunare.

Cum de-și permite-așa ceva?
E singur la putere?
Decide pensii, TVA,
Cu gândul la avere.

Conspir cu gândul la români;
Au crudă soarta-n viață.
Ei nu-s pe trupul lor stăpâni,
Conduși de-o clică hoață.

Conspir și-aleg guvern de sfinți;
Nevoie n-au de leafă,
Doar calea dreaptă, ca părinți
Ne-or oferi-o-n scafă.

Un parlament de fericiți
De veghe-o fi chiar noaptea,
Ne-or învăța să fim ca ei, smeriți;
Vor rândui și moartea.

Ca deputați, doar îngeri buni...
Conspir, să fie-o oaste!
Arhangheli daci dintre străbuni
S-alunge vreri nefaste.

Nu-i răzvrătire ce propun,
Chemare-i spre dreptate.
Trezit de sfinți, orice român
Conspire-n drepte fapte!