De moarte bate clopot în turlă de biserici
Noi toți ce am iubit-o ca-n stană ne prefacem
Și fiecare-n sine în sunete o-ntoarcem
Cu părul ei cel roșu, cu ochii ei eterici.
E-un roi de necuvinte, e-o patimă de plângeri
Din frumusețea-i toată rămas-a ortul, vai!,
Plutesc deasupra-n doliu armatele de îngeri
Rememorează Omul ce i-a fost sfânt în trai.
Cerneala mângâiere ca altădată nu-i
Zadarnic îmi scriu jalea și-n vorbe îmi strig dorul
Hârtia mâzgălită nu-i leac mai nimănui
Trec preoții și cioclii, se-adună-n cer soborul.
Și fiecare-n mână speranța lumii are
Aprinsă pentru veghe o tristă lumânare.