stă luna peste casa firii
și ține-n ea o poartă pentru vis
când eu ascuns
după apus
revin cu alb de trandafir
mai beau un pic dintr-un potir
și-un mov din combinând
a flacără arzând tăcând
scăzând


pe pânza albă de pe șevalet
prima tușă
fugind în contratimp

de atunci
a trecut ceva vreme
doi pești și cinci pânze-n
oglinda prin care trece fum


pe loc de scară cu suiș
sunt pași cu scâncet de pietriș
și iar și iar și iar și iar
un patru dintr-un colÈ› de zar
și-o sugativă de nisip
mă cheamă sus
încă un pic
și-n el nimic nu vrea să doară
făcuse primul nod pe sfoară
te-ntrebi așa
a câta oară
va fi o poartă pentru vis
în luna peste casa firii
cu alb cu mov cu iar și iar
cu dubla dintr-un joc cu dar

ating în apăsări de cord
pe ultimul acord






Constanța, 12 august, 2010