dimineața lumânările nopții
se sting cu zgomot de uși trântite

în casele noastre cu omizi din naștere
liniștea își poartă părul pe piept ca o medalie

și perdelele stau paralizate la ferestre

ne îmbrăcăm
cu lejeritatea unui ciripit de pasăre
am putea face multe lucruri cu ochii închiși
dar totuși avem o frică să devenim orbi

precum bătrânii aceia cu bărbi scheletice
care ne-au învățat
să ne îngropăm morții
ca și cum am vrea să clasificăm oasele