bunicul meu râde
de ziua mea
- prim-plan cu viața-
rujul bunicii s-a întins
de la sărut
se țin după umeri
e februarie
cățelul dă din coadă
limba lui e roșie ca o inimă
lumina se înfășoară în jurul paharelor
și dumnezeu aplaudă
-încă o operă de fericire
încă o zi de final

e octombrie
în ungurește bunicul meu
spune
doamne și mamă…
cum să plec eu
acum, când mi-ai
arătat așa minunăție
și așa iarbă verde și
așa masă întinsă
istenem istenem
cum să mă întorc
acum
înapoi…
și albastrul din ochii lui
înghite pereții spitalului
asistentele înalte, linia autobuzului 7
pisicile curții
și lumea întreagă
istenem istenem
mai lasă-mă
puțin să spun un servus, doamne
că mult i-am iubit…