sunt omu bun și pomu copt
în aceeași persoană.
înainte eram omu copt și pomu bun, dar separat.
fuziunea s-a produs de la sine, după
o încercare de a traversa regulamentar
spre tutungeria din colț, unde au de toate
inclusiv formulare loto.

aveam cu mine bonsaiul (pomu bun) - nu mă îndurasem
să-l las singur. căram așadar ghiveciul, pixul parker
și oasele mele cele smerite, când
o mașină cu numere de germania (audi, merțan, bmw?) ne-a lovit.

impactul a sfărâmat pixul, oasele mele cele smerite le-a zdruncinat,
roadele copăcelului, crudele merișoare, s-au risipit pe șosea.

of, vai, n-am avut noroc. pomu tremura
din toate frunzele, eu strângeam resturi de ochelari,
ce să mai, ochelarii s-au dus.
unde-mi sunt mie ochelarii, unde-ți sunt ție
mititelule fructele? ha?
ce-o să mai culeagă piticii
când vor veni cu sacoșele?

pomu tremura în continuare, s-a oprit
abia după ce l-am pus din ghiveci în marsupiu,
unde s-a fixat pe centrul de greutate.

de atunci, ne merge amândurora mai bine.
eu - când îmi altoiește careva una, cad mereu în picioare,
el - dă atâta roadă, încât nu vin doar piticii
să culeagă, ci și cei mari.