Zeița cu părul de soare

Suflet taciturn ce-și caută azi muza
am rămas în așteptarea singurătății,
dar fiorul versului îmi e călăuza
spre dorințele puse-n poarta cetății.

Caut mereu zeița cu părul de soare,
nu am veșmântul aripii și-i aduc în dar
doar flori s-o lumineze și o lumânare
prinse prin negura timpului în calendar.

Am pus lângă fulgii cuvintelor rostite
crinul care deschide lumina nopții,
strângând boabe de rouă cu flori înșiruite
pe gândul ce deschide pleoapa dimineții.

Pe zeița cu părul de soare poți s-o vezi,
pe scările spre cer îmi trimite șoapte
și îmi spune că plâng noaptea cu lacrimi de zi,
iar ziua plâng zadarnic cu lacrimi de noapte.