dimineața se ridică stelele din șanțuri
păpușile se întind caută cu buricele
degetelor căldura lumina. sau fericirea,
cine să știe
dau de vid și vidul se strânge e clar
nu-ți mai rămâne nimic
la ora asta ești mai aproape de tine ca
niciodată ca și cum te-ai privi în oglindă
imaginile s-ar suprapune nu te vezi
nici mai gras nici mai slab
nici mai trist nici mai singur
și drumul de la tine la silueta aceea
nu e decât drumul de la tine la tine.

e momentul când paralizezi pur și simplu
ești blocat între cadă și ușă nu știi
pe cine să trimiți azi afară care tu
o să iasă din baie din casă din


apoi nimic. timpul se așează peste lucruri
atât de firesc de parcă ai citi toată ziua
leonard cohen. sau bucowski. mai știi?

seara stelele coboară în șanțuri
păpușile se cuibăresc vidul crește.

și dormi.