Un fulg se zbate-ncet în palma mea,
Simțind sfârșitul în căldura mâinii...
„Ce doruri porți în tine, mică stea,
Și cui le lași, când te sfâșie câinii
Cu ghearele de iarnă grea și rea?”

Tu dormi precum un spic în miezul pâinii...

Și-aștepți să vină-o altă iarnă rece
Și-o altă palmă albă-n a ta cale,
Căci clipa-ți este unică, dar trece
Ca gândul către spații siderale
Și-n zboru-ți lin pe toți îi vei întrece,
Ca să alini un suflet plin de jale...

Tu nu lăsa ca visele să-mi sece!

M-ai mângâiat cu haina-ți de cristal,
Þesută cu argint precum o ie,
M-ai invitat ca partener de bal
În valsul lebedelor-fulgi – o mie,
Un roi de fluturi albi pe finul șal
Ce ne învăluie de-o veșnicie...

Tu ne aduci colind din ancestral.

Ești pentru noi precum un gând sfios
Ce ne aduce azi Crăciunu-n case
Și pe micuțul Domn Iisus Hristos
În leagănul de raze luminoase.
În calea-ți de la cer și până jos
Ne luminezi cu formele-ți frumoase...

Tu – fulgul mic, cu gând armonios.

17 decembrie 2010