alb
îmi taie plămînii
ca un măcelar
amărît de viață

picioarele goale
îi strîng pieptul într-o îmbrățișare
pe cearceaful
unde îmi beau porția de fluturi
de parcă aș fi un geam deschis
în craterul unui vulcan

mă lepăd de mine

hienă sunt
la marginea unei lumi pline
de guri
și pînă-n
poarta unei biserici

diana, îmi zic
cînd îi văd ochii,
numele lui
e numele pietrelor și-a ierbii,
numele lui
e-a cerurilor
și-a pămînturilor care mai există
dincolo de lume

numele lui
e numele părților din
corpul și scheletul tău,
deci,
diana,
pot să-ți zic: nicu?