Un strop, acel strop, acel Zâmbet,
Ultim și trist, căci totu-i apus,
Speranță deșartă, o frunză în vânt.
Dar viața?

Viața: un șir de stropi,
Mărgele de timp,
Un colier de perle rupt,
Sfere ce se rostogolesc pe o lespede rece...

O mâna se intinde spre ele să le cuprindă
Și îmbătrânește...
O temniță întunecată,
Porți ferecate, lanțuri ale inimii
Speranțe uitate la uși de gheață.

Aici doar amintiriile sunt vii,
Sunt aruncate in horă
Și dănțuiesc...
Vesele clipe, culori de eternitate,
Simfoniile unei tăceri adânci,
Sălbatice ritmuri ale unei lumi din alte vremi...

"Tăcere!"
Visele fug in genuni de întuneric,
Speriate, triste...In urmă se aude o șoaptă.
Amintirea cea mai firavă rămâne,
Un fulg de nea sub soare,
Un suspin ce invaluie o lume,
Doar un zâmbet, un ultim zâmbet...
Ochii inlăcrimați ce-ndepărtări apun.
E Clipa, acea Nirvană a vieții
Unică, singură, vie.
E clipa ce invinge eternitatea,
Acel strop ce copleșește imensitatea albastră
A furtunosului Ocean,
Floarea albă de cais - suprema căutare a perfecțiunii,
Petale înmiresmând o lume, o viață.

Un strop de timp și doar un zâmbet
Se scufundă-n recele Cosmos și-n alte clipe,
În Viață, în seri de toamnă...
Dar aici și acum, în mine
Trăiește Zâmbetul tău.
Floarea ce dăruiește culoare, farmec și viață
Zâmbetul tău e soarele ce aduce energii celeste
Candelă sfântă luminând Universul meu...
Zâmbetul tău!