tatăl nostru cel carele-n cer ești pripon precum eu pe pământ îți sunt vaca legată cu funia MU*


2.

care funie e predicat fiindcă: 1) arată ce face subiectul și 2) că răspunde la
întrebarea ce face? familia școala m-au
învățat că subiectul este „vaca”: ea smulge
- diateză activă - priponul. de mic VACcinatu-m-au anti-
dumnezeu: pentru mine priponul l-a smuls
tatăl meu pământesc păpușarul l-a dat la fier vechi a pus mâna pe funie
și m-a dus bou la școală să-nvăț
împreună cu alți papă-lapte a-mi pune
întrebarea al cărei răspuns îl cunosc. cât pe ce să
mă-ntorc vacă. ah! tu inocență pierdută o dată cu primul „de ce-s?”
și ca unui copil ce-și surprinde părinții
făcând dragoste astfel mi s-a-nfățișat adevărul. îl recunoscui: voi MU-
ri! a fost ca și cum mă născusem din nou: m-am smucit din
așternut rămânând nemișcat. numai funia MU
a vibrat și vibrația ei a-mplut aerul de
circumvoluțiuni. „nu-i lumină
nicări/or muri toți...” tot de-atunci eu am cearcăne. gata oricând
să-mi înnod funia MU - diateză
reflexivă - în jurul grumazului. de la un timp e doar noduri. cercând să-i
dau de capăt prin mâini mi-a trecut
ca un șir de mătănii: de nenumărate ori una și-aceeași „de ce-s?” și „de ce-s?”
pân' cuvintele s-au contopit între ele. cândva - diateză pasivă -
funia MU mă va duce la el. care stă și înghite
în sec noduri la fel cum din versul-poem
Tibi vero gratias agam quo clamore? Amore more ore re**
eu înghit câte o literă până-mi stă-n gât ORE RE-

3.

ALITATEA: cu patru picioare cu uger cu coarne cu coadă în vârful
căreia ghilimelele sunt pămătuf. „fiind băiet” de la coada
vacii n-am fost trimis niciodată cu vaca - relația cu
patrupedul fiind stabilită prin asociație: puști
când făceam câte-o poznă bunica-mi striga:
„faraonule!" carnea mea - șapte vaci albe cu lapte mâncate de șapte vaci negre și sterpe - de-atunci e-un
vis de groază din care trezindu-mă - să-l
tălmăcească - trimit după preot. și preotul după
clopotar. și el după gropar. la comanda „hei-rup”! ei smulg robul
din celula de temniță (bine'nțeles că
habar n-au de ce-a zis anton pavlovici: „zilnic
să-ți storci robul din tine”) și-n grabă mi-l înfățișează. cuvintele lui
mi le bag ca pe un stetoscop în urechi:

4.

„un poem este-aidoma unui imperiu. cum este
un imperiu? aidoma unui stomac de bovină - cântați
împreună cu noi: vaca paște
iarbă verde... - cu două cămări: cea mai mare-i ca o magazie
unde iarba se culcă-n cămașa cea verde și noaptea
se trezește în zeghe vărgată-n cămara
cea mai mică, dar care de fapt întreține digestia. („nu te
întrista, a spus tata, pleci dintr-o
închisoare mai largă într-una mai strâmtă...”) eu am
ridicat o cincime de țară - cântați
împreună cu noi: floricele
pe câmpii... - și am închis-o-n cămara mai mică. am pus
străji de jur împrejur. am pus zgardă curentu-
lui electric și botnița i-am aruncat-o cât colo. l-am tot asmuțat și
i-am dat drumul pe sârma ghimpată și („...iar
la ieșire nu te bucura, a mai spus, vei schimba doar
o-nchisoare mai strâmtă pe una mai largă.”) astfel am
împărțit și am împărățit. repetați
împreună cu noi: un poem
este-aidoma unui imperiu: el are stomac
de bovină: abia după ce-a înghițit la cuvinte începe
să le mistuie: laptele lui
noi „îl bem când e seara îl bem la amiaz dimineața îl bem și la noapte îl bem
și îl bem”***. subsemnat: iosif vis-

5.

sarionovici și frații săi”. un vers lat un vers fără de capăt precum
paralela de 66°33' latitudine Nord înconjoară poemul de jur împrejur
peste cercul polar al gândirii am fost deportați noi supușii cu sânge
cald al inimii unde din ceruri coboară pe mii de
funii MU transcendența în chip de ninsoare și spânzură
ca o marionetă-n văzduh unde spațiul
este una cu timpul: pustie scoțându-și pe cap aurora
boreală ca pe o cămașă pierdută la zaruri****. de-aici
nu există scăpare. doar dacă scriind un vers lat un vers fără de capăt precum
paralela de 66°33' te
lași convins de cuvinte să fugi împreună cu ele. o „vacă” - o
poezie.*****

6.

„a recita
poezii în temniță, încheie ion mureșan, este echivalent cu a organiza o
evadare în masă”. serbăm, mureșan, cristofor, subsemnatul - trei crai de la
răsărit - ziua lui eminescu de la gherla, într-unul din capetele
celularului mare „în formă de U foarte lat”****** - nu-i nevoie să
ridicați în sus mâinile să le-agitați: „eminescu-U-U-UUU!” - într-una
din celule făcute urgent „casă mare” - citate
din eminescu (țarțamurile de prosoape deschid și închid precum niște
ghilimele fiecare citat) decorează pereții alături de harta
româniei mari și de „extrase din regulamentul intern” - împreună
cu o mie de tineri în zeghe vărgată - ah! părul lor scurt
și sârmos ca gazonul englez pare-a fi tuns la zero de cel puțin zece
generații la rând - numai ochi și urechi. prin dorința de libi
vulnerabili. trag aer de gherla în piept - spațiul nu e decât diafragma
între timpul prezent și trecut - și expir bioxid de carbon de gulag:
„osip mandelstam - se povestește - în cele vreo câteva luni
de detenție, îngrețoșat de mizerie, nu s-a atins niciodată
de mâncarea cazonă. era un poet deosebit de subțire, c-un simț înnăscut al
igienei. curat un schelet peste umărul stâng aruncându-și
toga cărnii. un publius naso-al gulagului. să-și
țină sufletul, le recita
delincvenților de drept comun kilometri întregi de poeme, drept care-l
răsplăteau - mai ceva ca-ntr-o proză de borges - regește: o hrincă de
pâine albă pe zi”. poezie, ah! panem et circenses.

7.

„oameni tare cuminți. din popor. din poporul cu frică de
dumnezeu”. parcă-am fi toți de-o mamă. de parcă
ne-a făcut mama-n noaptea în care
vaca neagră-a fătat o vițea și vițeaua fătată-a fătat o vițea și vițeaua fătată
a fătat o vițea******* de la care - întorși de la țâță - am supt.


Note și comentarii
(sau șapte vaci slabe):

* Potrivit religiilor tibetane, primii regi ai pământului „aveau toți în creștetul capului o funie MU de lumină (...) Când mureau, ei se dizolvau (asemeni curcubeului), începând cu picioarele, și se topeau în coarda MU din vârful capului. La rândul ei, funia MU se topea în Cer.” (R.A. Stein, La civilisation tibetane, pp. 189-190); în Coran (III, 98) citim: „Țineți tare de frânghia lui Dumnezeu cu toții și nu vă împrăștiați”;

** vers al călugărului Athanasius Kircher; în traducere ad litteram: „Cum să-ți strig gratitudinea mea? Prin dragostea ta, prin felul tău de a fi, prin rugăciunile și prin actele tale”.

*** vers din poemul Todestango de Paul Celan, în traducerea lui Petre Solomon, ”Contemporanul”, 2 mai 1947;

**** vezi Evanghelia de la Ioan: „19:23. Ostașii, după ce l-au răstignit pe Iisus, I-au luat hainele și le-au făcut patru părți, câte o parte pentru fiecare ostaș, I-au luat și cămașa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură țesătură de sus până jos. 24. Și au zis între ei: „Să n-o sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie”. Acestea s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura...”;

***** parafrază după versul lui Alexandru Mușina: ”O vacă, o poezie”. În limbajul GULAG-ului, „vacă” însemnând deținutul luat „de carne” de către grupul care evada din lagăr. Vezi Ryszard Kapucinski, Imperium: „Când au fugit deținuții de drept comun, l-au convins pe unul dintre politici - naivi și neorientați - să vină cu ei. În felul acesta se asigurau împotriva morții de foame. La un moment dat își omorau victima și-și împărțeau între ei prada”.

****** vezi Paul Goma, Gherla, Humanitas 1990, p. 69; Din același volum reținem: „...poezia de pușcărie nu trebuie judecată din afară, nici măcar de către pușcăriași odată liberați. Poezia de pușcărie n-are ce face cu libertatea, după cum libertatea respinge această poezie.” (p. 172-173);

******* vezi art. „Sarcini de pierzanie” în: Ovidiu Bârlea, Mică enciclopedie a poveștilor românești, Editura științifică și enciclopedică, 1976.