Noi oamenii, oameni, neoameni,
triști, netriști, oameni triști.
Ne pierdem timpul, timpul ni-l pierdem
în noi se nasc amintiri, amintiri

de neoameni, de pierderi de timp,
de netimp... Noi plângem, ne plângem
de oamenii neoameni și tot ne plângem
că nu suntem oameni, dar nimic din tot ce facem

nu ne face a fi oameni, doar neoameni.
Eu mă gândesc omenesc la omenescul
gând al tău căci ești om, om omenesc
jovial cu amintiri de oameni.

Eu singur plâng între oameni, plâng
într-o rușine de neoameni, nu îmi e rușine
de neoameni, doar de oameni. Tu privighetoare
ești printre oameni, singură tu cânți

pe o singură ramură ce-i fără oameni.
Cântul tău se transformă în lacrimi de oameni
și aceste lacrimi de oameni se varsă
pe pomeți de oameni, dar nu de neoameni;

zâmbim omenesc căci suntem oameni,
dar vandalismul creat nu ne face oameni;
animale de oameni, oameni de animale
și tot ce-am spune suntem "oameni"...

Stăm liberi și triști căci suntem oameni,
sentimente de oameni, sentimente de neoameni
și plângem, plângem, nu ne plangem de acești oameni
care nu mai sunt oameni, nu mai suntem oameni.

Animalice cuvinte de neoameni, animalice
sentimente de neoameni, creații de neoameni,
lacrimi de oameni, cuvinte de neoameni,
mofturi de neoameni, oameni de neoameni.