Uneori simt
o necunoscută plinătate
ca un soare plesnind
într-un altul mai mic
și timpul împins în pomi
cu farul unei mașini,
se oprește.

Sar la gâtul meu
cu cuțitul
și numai o umbră stufoasă
va fi urmărit schimbul
între bine și rău.

Ești în mine, știu,
ca un sâmbure care pocnește
și atunci, invazie.

Șlefuiesc,
vreau o moarte fecundă.
Nu o noapte ruptă,
nu o zi ghemotoc,
nu o inimă în deșertăciune.

Foarte rar simt
o nebănuită plinătate,
când scormonesc în mine
ca într-un pământ bun.




(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)