mă doare că nu am avut curaj mai demult încă din vremea în care țara asta a mea era un câine cu mâner era cum se spune coada acestui lanț la capătul căruia latră pe rând cineva
când frigul adoarme la spital se pun pături în geam mereu vine un doctor care arată seringa pe jumătate plină vine un doctor
- Te doare?
Pe vremuri la pomenile satului cineva aducea de la oraș un sul de coală albastră hârtie groasă cutiile cu pioneze erau la îndemână apoi puneau o placă începea munca moartea ca o mireasă suspinând sărbători
- ... mai doare!
Nu mai am părinți Fiecare a plâns printre copii taina icoanei Mama a plecat prima apoi și tata vedeți dumneavoastră e greu de înețeles de ce în pauza mare tăcerea

dacă ninge curând imediat se ia un caiet neînceput se trage linie și se scrie frumos motivul apoi când le facem de șase săptămâni cocorii întorc din priveghiul albastru
în caiet e liniște nu strigă nimeni nu cere cu împrumut
iar ninge iar tragi linie și tot așa până când din omătul crucii se pune de-oparte distanța
cu cât mai multe ninsori cu atât linia vieții trasă la linie de parcă din rodii setea și amarul acesta de viață sunt una
- Èši-e somn?
Zorile care pun la dospit în această copaie luceferi Tu de acolo care faci pișu pe poeziile lumii care auzi cum crește din iarbă un greiere imediat luat la întrebări pus în ambulanță și frumos împachetat pentru export toate femeile mele înșiruind crivățul acestui drum pe marginea căruia crește lumina
nu cumpăra unui mort biletul de adio crinii se vând în pătrar lumea știe una și bună pentru doi numai unul pentru acesta nimic iată borangicul unei cămăși dar a cui?