Plouă! E atât de bine când plâng
și sufletu-mi e cimitir de lacrimi
și n-am povață îngropată-n mine,
ci doar gânduri de singuratec!

Plouă! E atât de rău când râd cu lacrimi
căci nu știu de plâng sau râd,
și tu cu lacrimi mă aștepți pe-o bancă
și nu știu de plângi sau râzi!

Plouă! Și tot ce vreau să pot acuma
e să fiu al tău nătâng, să pot fi
a ta chemare, a ta jertfă,
al tau mormânt...