în două în doi
nodurile să nu ne mai doară

să ne răsară soarele pieziș
din vest pentru plăcerea orășenilor cu pașii mirosind a asfalt
din nord cu frică de frig să caute între mormane de străzi cărări
din sud să apuce calea Victoriei cu un tramvai calea nopții cu un metrou
din est să nu se vadă decât felinare și mâini frânte peste tine privirea să îți curgă
paralel cu toți bărbații gândul să se adape bezmetic în mine și nodurile astea
încâlcite în praf să îmi lase urme de muncă în palme

azi te-am pierdut în multe femei te-am căutat gelos
în toți bărbații și de câte ori te-am prins te-am mai împletit o dată
în trei în patru tot mai grasă să nu te mai placă nimeni

intru în sevraj și mă lupt cu sticlele/ până și sticla asta
care mă bea la nu știu ce masă din maghernița-mamă se pricepe
de minune să trișeze la ½cine se golește primul pleacă½ și are un fel
ciudat de a semăna cu tine/ atunci mă oftic și mai împletesc o dată
în cinci în șase sticlele de pahare și tind să cred că tu ești un rara avis

oricât aș împleti la tine te pricepi de minune să fii singură
desfaci toate încheieturile noastre scoți aripi
pocnești din sentimente ca din degete
și mă umpli sacadat de noduri
și am bătături
și varice
și soarele răsare din poli câteodată...