odată și-odată, tot voi săpa un bordei
în mijlocul grădinii. îmi voi obișnui
astfel din timp hoitul cu umezeala, cu frigul
și cu mirosul de clei al îngrășământului. sala
va simți asta, sala
se va ridica în picioare când voi cânta
șlagăr nemuritor: atât de aproape
atât de aproape de pământ numai eu
și anteu.

în zilele fără spectacol, din bordeiul
meu voi privi cum crește ardeiul, cum fasolea
se înfășoară după arac. voi sparge
în dinți semințe de dovleac, voi sparge cotlete
până când șuncile-mi se vor revărsa
peste curea. cu icnete și gâfâieli încheia-mă-voi atunci
la șireturi,

aranja-voi în oglindă bretonul, lua-voi
de după ușă bastonul, vizita-voi
pe rând puzderia de nepoți - toți vorbăreți, cu părul
creț, unii studenți eminenți, alții niște bieți elemenți
de calorifer bej, de care
poliția spirituală intergalactică îi leagă pe deținuți
și-i bate la talpă cu pana de struț.