râd…
râd până doare
ador să mă chinui dar astăzi ne purtăm zâmbete peste o mască de zahăr
așteptăm să ne numim ceva frumos sau să ne urâm într-un altfel de dulce
încă visez la un joc serios fără să te sperie gândul că tu poți înlocui orice carte
în fiecare zi te împrumut puțin câte puțin și cu fiecare mușcătură mă apropii de ultima mână
ne vom pierde când nu-ți voi mai găsi scuze să-ți caut gura ca pe ultima picătură de apă de la capătul lumii
nu aștepta să le dau forme cuvintelor neserioase peste care îți arunc de fiecare dată râsete
să nu-mi cunoști omul care îmi suflă furtună în pleoape

***
un minut
lasă-mă să-ți îndrept carul din obrazul stâng
să îți adulmec stelele stinse ce au alunecat pe gâtul albastru
un minut
lasă-mă să fiu oarbă
să îți ghicesc în vârful degetelor ochii
nasul și buzele să le ating ca pe o harpă
să-mi fac din pieptul tău corabia ce o să mă
poarte peste lună acolo unde noapte de noapte
voi putea să adorm fără să îmi spui o poveste despre zâni și nebune
un minut
mai lasă-mă să mă lupt cu tine
până alta nu o să te mai vadă ca mine
nu-ți judeca mâinile care vor să-mi numere coastele apăsat
când gura ta mă transformă în bestia din toate diminețile noastre
***
sunt eu – dama caramel
ce s-a așezat pe zâmbetul de zahăr al unui joker verde
să privească mai aproape lumea prin cele două culori

râd…
încă râd și acum doare masca pe care nu mă lași să o topesc
până devin eu femeia de la pieptul tău

P.S.: nu te mai mușc
promit că nu te mai mușc
după tine am să devin vegetariană
și oricum știi prea bine că tu ai fost începutul animalului din mine