pajiștea împestrițată de margarete îmi zâmbește vicleană
ierburi deșirate se întind spre lumina ascunsă de munți
mirosuri vizibile se eliberează de lut

eu și trupul meu ne pierdem unul de altul
mă înalț ascult inima unei păsări colorate
el își târâie carnea pe cărare însoțit de un foșnet straniu
ce poate fi al pădurii sau al inimii întărâtate
iubește-l în iarbă amestecă-l cu verde
zidește-l
e doar un trup
îl abandonez

ploaia se scutură din cer ca o femeie ce-și piaptănă părul ud