Hotarul dintre ani subție pânza
Pe care zi de zi pictăm vecii:
Însă atâta nemurire se întrece
Pe șesul roșu, lanuri și prin vii.

Măsura timpului omoară armonia
Dintre atâtea vise și atâtea primăveri,
Încât în toamne, anual reducem
Suflarea vie-n depresive așteptări.

E-un drum bătătorit de mii de secoli
Pe care azi pășim cu fruntea sus,
Cu toate că nu știm nici unde-ncepe,
Nici unde e prezisul crud apus.

Și numai cerul își trădează disperarea
Tot scufundând planeta în potoape,
Mai speră azi albastru-n deșteptarea
A sufletelor desacralizate.

Și-n toată-nvălmășeala cenușie,
În care respirăm doar efemerele valori
Nu observăm adevărata viață
Pe care Domnul ne-a prezis-o în primii zori.