Sunt datoare unui oarecare cu o viață sau mie cu o moarte.
M-așteaptă viori ude, scârțâind cu ecou,
degete ce se iubesc în podul palmei
și-apoi se-nșală fără prejudecăți,
clipocind pe clape de orgă hidraulică

Chicotește strident când fulgere în călduri violează umbre orfane.

Privește-n sus, înger cu gravitație-nverșunată,
să vezi cum calci în picioare cerul
ca pe-o oglindă cu reflexii proprii!

Fântâna-i ancorată-n mâl marin
cu valuri însorite, în falduri auriu-chicios;
e seacă și adâncă și dinăuntru
țipă Dumnezeu că-i ard veșmintele și se îneacă pe uscat.
Îl văd cu ochii-nchiși ca pe un om al peșterii
ce mă orbește cu merele de aur

„Măi, Prâslea!”

și scuipă boabe de salivă sau de lavă

Uită-te-n sus, demon umplut cu heliu,
să vezi cașmirul verde cum căptușește
pielea buricului zbârcită!

Te calcă Pământul în picioare goale

***

Îmi plac porțile ruginite de mult, de jos până sus și invers
și cântând din țâțâni și-nchise după mine
și-mi plac statuile cu ochii albi,
cu febră, forme voluptoase
și îmbrăcate-n neglijeu de pânză de păianjen

și bălți și buruieni înalte
și mese rotunde crescute din pământ
maturizate-n piatră
hățișuri crude și flori neînflorite,
copaci înalți și răcănei cu gușă
și nuferi egoiști ca bube de adolescent
numai să-i storci de răutate

să bei și să te-mpiedici ca o rață
pe treptele de marmură

plămânii să n-aibă timp să mai clipească
umiditatea din branhiile pereților.

În marea sală cu tavanul spart,
să plouă cu ecou prin candelabru
și să se piardă cu preludiu
într-o fântân-arteziană.

Dumnezeu e pe Stop.

Îngeri înaripați ultraflexibil
valsează-ntorși pe dos;
se dau de ceasul vieții
cu frunțile lipite de draci gonflabili,
se nasc pe capete și mor pe gânduri
când eu uit cheia-n ușă.

***

Să cânte vântul în orchestră,
să-l pun la vechea orgă cariată
și să-l înec între cearșafuri
și să tușească muzică
și-o notă discordantă-n cheia „Soul”
că l-am închis pe Dumnezeu în propria casă
și am visat că uit să mor.