o singură dată am vândut o poezie
unei reviste fără faimă
m-am speriat: gustul banilor mi-a plăcut.
în timp ce achitam ospătarului nota m-am simțit
părinte dându-și copilul de suflet

desigur scuze poți găsi din inerție:
nu provii dintr-o familie ale cărei portrete agresează pereții
cu rânjetul acela de sub care răzbate „Junior!”
sau inconștiența investirii în cărți te falimentează
constrângându-te câteva luni a îndoi laptele cu apă
și masturbarea cu sentimentul de vinovăție
așternut apoi pe coli altfel inutile
cu o oarecare îndemânare totuși lipsită de stil

din cauza lor ajungi treptat să nu te mai vezi cu nimeni
nu suporți critica
dar tânjești după laudă cu disperarea tbc-istului după o gură de fum
privești fiecare fumător ca pe un horn copleșit de zăpadă pe care
dacă te-ai coborî
ai fi deodată mai bun

desigur n-ai putea scăpa de vechile obiceiuri
te-ai repezi să-ți înfigi dinții în
mărul din râtul purcelului fript