Unde ai să mă cauți
când frunzele-nserării
vor fi
doar amintiri?

Unde ai să mă bănui, oare,
când nici iubirea,
nici uitarea,
semn nu-ți vor mai fi?

Poate doar în visu-adânc,
căutând,
în fapt de adevăr,
o urmă de cuvânt,
și,
crezând,
îți va șopti în taină
limpedea dorință,
unde sunt,
unde voi fi...

Dar nu miza,
naiva mea iubire,
că așteptarea mă va ține
pe mine,
veșnică rătăcire,
într-o-nchipuită chemare,
bănuită amânare,
a lui a fi...