agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-06 | [This text should be read in romana] | Dragule mi s-a oprit la fereastră limuzina din nori dar nu mai urc așa că am topit-o cu noaptea Umbre de licurici îmi fumează perdeaua îmi torn în pahar lumina veiozei și asist cum tavanul îmi ninge-n timpane Cuta cearșafului îmi măsoară sursa de inspirație la care apelez să îți scriu Ochii mi se prăbușesc pe indigoul hârtiei două pete calde în care poză ta alb-negru revede un curcubeu mai bătrân Sunt bine cum ar spune copilul mamei gândurile încă mai au răbdare cu tine de ceva vreme arunc de prin casă toamna putrezită de hainele rupte în toiul primei noastre iubiri Îmi obosesc nervii din pântec de fiecare dată când somnul îmi transpiră perna de vise care umflă în ea dimineți Când ies afară vântul îmi amestecă rănile deschise ca niște uși scârțâinde pentru care nicio cheie nu se mai potrivește Pașii cu tocuri crapă asfaltul să se poată scurge până în iad saliva câinilor ce ridică piciorul Aș veni la tine dragule dar drumul de sub roțile vieții e prea lung așa că mă las călcată-n picioare pe trecerea de pietoni din trecut O ambulanță îmi sfâșâie creierul poate cineva întâmpină moartea ce bine că m-am ascuns între gratiile acestui cer făcut praf de hornurile care ard scrisorile mele târzii
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy