(Chișinăul răsfoindu-se încet
și eu răsfoindu-mă prin el.)

liniile din palmă sunt șoselele repavate al orașului meu
pe care merg mașini scumpe cu oameni ieftini

și trotuarele aglomerate de tălpi alergând
pe-alocuri câte un polițist ca un corb,
păzindu-și bucata de cașcaval

și piețele cu legume gălăgioase
cărora nu le plac cumpărătorii (nici vânzătorii, de altfel)

și universitățile cu curțile pline de tineri în perioada admiterii
ca supermarketurile în perioada reducerilor.

intensă/ imensă viața orașului picură în praf
se scurge pe lângă teatre, muzee și cinematografe,
se revarsă în marea muncii cotidiene/ epuizante/ stresante
și se reîntoarce ca un tsunami în coma clinicilor de stat.

tot ce-aș mai putea să respir este mirosul librăriilor
pe lînga care trec înfruptându-mă
ca dintr-o livadă, unde s-au adunat toți poeții.

(Chișinăul răsfoindu-se încet
și eu răsfoindu-mă prin el)
las fâșia de apă limpede
să intre în camera mea.