e ca dragostea noastră valul acesta apa din care
aduce la mal printre oameni distanța din soare
nu e norocul nici plaja nisipul numai atât
se întoarce acasă-n galop un căluț nechezând

e dimineață pe creștetul lumii crucea se vede
nimeni nu știe de unde vine lumina unde se pierde
poate doar tu acolo ascunsă tăcând
ori poate eu în timpanul apei strigând

azi așa mâine pe drum întrebând stelele toate
ați văzut cumva pe cer pe la nunți ori pe ape
semne ori singur fiind semnul acela de sare
care intră și iese din moarte călare?

nu! se aude din marginea lumii răspunsul
numai mâinile Tale Doamne mângâie plânsul
numai lacrima ceartă și cere iertare
timpului nou așteptând peste mare

și merg înainte tu taci ca și când
ești singura Mare jumătate secând
de parcă în pântecul tău stă la pândă
apusul cealaltă jumătate fecundă

e târziu pe sub ape frigul ca o mireasă
mâinilor toate li se face dor de acasă
umbra din care-am venit locuiește departe
în pridvorul unor lacăte sparte


nu le aprinde nimeni floarea luminii în glastre
cimitirul de fapt este în palmele noastre
căluțul de mare a murit în drum spre spital
tu dormeai eu scriam doar sfârșit...la final