Băutorii luminii își fac drum prin zăpadă. Încet-încet frigul
îți găsește iar spatele. E dimineață și luciul lamei dispare
în spuma de pe obraz și-i simți tăișul orbecăind prin clăbuci,
îl simți căutându-ți pielea și tremurând în jurul
negului aducător de noroc.

băutorii luminii te salută din albele dune polare,
îți fac semn să-i aștepți. Oglinda oglindește învolburările spumei
pe toboganul bărbiei unde lama pare să-și piardă răbdarea
iar băutorii luminii tot strigă: venim! venim! venim!
și deodată te simți revărsat prin firicelul de sânge întunecat
ce taie pe din două albul spumos,
iar băutorii luminii răsuflă ușurat: am sosit!
dar tu nu-i mai vezi, căci ei
ți-au și sorbit lumina!